Astra a câștigat al doilea trofeu din istoria clubului, Supercupa României, în fața Stelei, după executarea loviturilor de departajare, cu 6-4
Daniel Isăilă, antrenorul giurgiuvenilor, și-a felicitat elevii și a recunoscut că a exersat loviturile de departajare înaintea întâlnirii cu Steaua. Tehnicianul rămâne totuși rezervat în ceea ce privește șansele echipei sale la câștigarea titlului, dar speră că dorința jucătorilor săi se va dovedi decisivă.
„Nu a fost un joc spectaculos. Mă așteptam la asta, nici noi, nici Steaua, nu eram puși la punct cu pregătirea. S-a jucat pe contre și mă bucur că am câștigat. Am început bine jocul, dar Steaua a avut câteva situații pe finalul primei reprize și a reușit să înscrie.
Am avut și un mic dezavantaj față de Steaua, am avut mai puține meciuri de pregătire decât Steaua. Vreau să-i felicit pe băieți, au câștigat acest trofeu în condiții mai speciale. Ne-am pregătit pentru penalty-uri. Toată echipa merită felicitată.
E devreme să spunem dacă suntem favoriți la titlu. Mizez totuși pe această dorință a băieților”, a spus Daniel Isăilă la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER